imi odihnesc oboseala deasupra unei cani cu ceai de anason. pe cana e trecuta reteta unei perfect teacher, asa cum m-a vazut mama tamarei la serbarea de azi.
o serbare grea cu mult plans de copii de 2 ani, cu multe asteptari, cu flori si cadouri, ca-n copilaria gradinitei nr 3 de la pucioasa.
eu n-am plans niciodata la serbare. si poate asa am ales drumul asta carieristic, sa dau din forta mea copiilor care nu-si stapanesc emotiile in fata multimii.
din 21 de copii, 10 mi-au plans cu urlete, vreo 3 au tacut muti, iar restul au reusit sa-si gestioneze cu brio emotiile.
am cantat, am sters lacrimi, am dat incredere, am suflat nasuri. i-am aratat-o unei fetite planse pe mama ei. ea a zambit scurt si apoi s-a intors cu spatele. a stat asa toata serbarea, ca si cand ar fi pedepsit-o pe mama ei pentru toata drama la care s-a facut complice.
la un moment dat am luat-o in brate si-am adus-o langa mine, cu fata spre mami. ea a plecat la scaunelul care ii era destinat si a continuat sa stea cu spatele. asa a aratat demnitatea unui copil care nu a implinit 2 ani.
a inteles ca nu am mintit-o, ca mami chiar a venit si o aplauda, dar pentru tot plansul platim si eu si maica-sa.
la final de serbare m-a luat in brate, mi-a dat o floare, m-a iertat.
n-o sa stiu niciodata cat a durut.
m-am luat cu alte mame, cu alti plansi, cu alte zambete, cu alte flori. apoi mi-am amintit ca pe scena e copilul meu, care canta si el pentru mama lui, prea ocupata sa-l urmareasca. si mi-am abandonat plansii, mamele, cadourile si -am alergat sa strig bravo tomaaa. era cel mai bun de pe scena. nu-mi place sa zic asta, dar asa era. canta din toata inima cu emblema cu i have a super mom, scrisa de el cu mis maria, portugheza entuziasta careia ii dedic tot timpul meu neliber.
eram mama, profesoara, coordonator, om. reusisem.
ms maria l-a intrebat: did you tell your mom what is your super power?
eu am raspuns cu o intrebare: love?
in timp ce eu verificam raspunsul corect, toma avea sa raspunda: Love.
am zis: heeei, am stiut.
mis maria mi-a spus ca toma, cel neexpus la tv sau la super eroi, a intrebat-o trist: mis, what is my super power? intelesese deja ca nu e cel mai bun a alergat si nici cel mai puternic din clasa. iar mis i-a spus: love is your super power and it will stay with you forever.
am plans. mi-am permis sa plang, da. ca mi-am format - oriunde am lucrat - o echipa de inimi care imi propaga cumva mesajul educational, desi s-au nascut in portugalia, in siria, in liban sau in egipt.
a fost o alta serbare cu emotii amestecate, cu ofuri, cu doruri, cu neputinte, dar mai ales cu putinte.
ma culc plina. am razbit.
o serbare grea cu mult plans de copii de 2 ani, cu multe asteptari, cu flori si cadouri, ca-n copilaria gradinitei nr 3 de la pucioasa.
eu n-am plans niciodata la serbare. si poate asa am ales drumul asta carieristic, sa dau din forta mea copiilor care nu-si stapanesc emotiile in fata multimii.
din 21 de copii, 10 mi-au plans cu urlete, vreo 3 au tacut muti, iar restul au reusit sa-si gestioneze cu brio emotiile.
am cantat, am sters lacrimi, am dat incredere, am suflat nasuri. i-am aratat-o unei fetite planse pe mama ei. ea a zambit scurt si apoi s-a intors cu spatele. a stat asa toata serbarea, ca si cand ar fi pedepsit-o pe mama ei pentru toata drama la care s-a facut complice.
la un moment dat am luat-o in brate si-am adus-o langa mine, cu fata spre mami. ea a plecat la scaunelul care ii era destinat si a continuat sa stea cu spatele. asa a aratat demnitatea unui copil care nu a implinit 2 ani.
a inteles ca nu am mintit-o, ca mami chiar a venit si o aplauda, dar pentru tot plansul platim si eu si maica-sa.
la final de serbare m-a luat in brate, mi-a dat o floare, m-a iertat.
n-o sa stiu niciodata cat a durut.
m-am luat cu alte mame, cu alti plansi, cu alte zambete, cu alte flori. apoi mi-am amintit ca pe scena e copilul meu, care canta si el pentru mama lui, prea ocupata sa-l urmareasca. si mi-am abandonat plansii, mamele, cadourile si -am alergat sa strig bravo tomaaa. era cel mai bun de pe scena. nu-mi place sa zic asta, dar asa era. canta din toata inima cu emblema cu i have a super mom, scrisa de el cu mis maria, portugheza entuziasta careia ii dedic tot timpul meu neliber.
eram mama, profesoara, coordonator, om. reusisem.
ms maria l-a intrebat: did you tell your mom what is your super power?
eu am raspuns cu o intrebare: love?
in timp ce eu verificam raspunsul corect, toma avea sa raspunda: Love.
am zis: heeei, am stiut.
mis maria mi-a spus ca toma, cel neexpus la tv sau la super eroi, a intrebat-o trist: mis, what is my super power? intelesese deja ca nu e cel mai bun a alergat si nici cel mai puternic din clasa. iar mis i-a spus: love is your super power and it will stay with you forever.
am plans. mi-am permis sa plang, da. ca mi-am format - oriunde am lucrat - o echipa de inimi care imi propaga cumva mesajul educational, desi s-au nascut in portugalia, in siria, in liban sau in egipt.
a fost o alta serbare cu emotii amestecate, cu ofuri, cu doruri, cu neputinte, dar mai ales cu putinte.
ma culc plina. am razbit.
Comentarii
Trimiteți un comentariu