mamalutoma

inchei o zi grea, dar buna. am uitat gustul zilelor usoare. maica-mea ofteaza deja. e semn ca trebuie sa optimizez povestea, altfel nu-i mai scot fruntea dintre palme. incep sa se inchege colaborarile de bun simt, trec prin interviuri decente, negociez cu fruntea sus putin peste supravietuibil. ma imbrac frumos, imi pun un inel bulbucat si un ceas stralucitor, toma noteaza aceste detalii si mi le onoreaza cu un zambet strengaresc in coltul gurii. trecem prin fata oglinzii si constata ca si el e cu hainele bune. bluzita de la irina, pantalonii de la delia si tenisii de la luiza. gri cu bleu-marin. numa buclele si zambetul sunt ale lui. si norocul al meu. imi place cum simte cand e cate o zi importanta, cum rade ca un baiat de liceu si cum ma fastaceste cu o incredere mai mare ca lumea. stie ca azi o sa iasa bine. e o energie lipsita de pacat pe care el o absoarbe din juru-mi si o emana pretutindeni spre curatirea sufletelor obosite. ce multe mai am de invatat despre lipsa fricii..

povestea de azi incepe la baie, respectiv in ligheanul in care savarseste turturel balaceala de dinainte de somn. cobor capacul de plastic si transform wc-ul intr-un butuc impropriu. in cada sta ligheanul cu tomica in el, apoi imediat alaturi un alt lighean cu jucarii de plastic, din care toma alege democratic parteneri de distractie. ma cocosez de pe butucul meu si-l sapunesc pe fericit la subrate, el suge o rata de cauciuc in care a mai ramas niste apa de la baia de ieri. se ridica in picioare, gata joaca. verifica robinetii, furtunul, instalatia de apa. e gata sa repare tot ce nu merge, noroc ca toate merg. ma rog.. nu prea avem presiune, dar nu-i mai spun, ca mi-e ca se inhama la reparatii si iar ne lungim. il scot din lighean, realizeaza cat e de obosit si in drum spre pat da drumu la urlete. il inshaormez in prosop si-l alaptez. cateva minute bune eu derulez ziua, poate ca si el la fel. se aud numai ghiogarturile lui si neputintele mele. gata. s-a saturat. mai are insa de

nu va tin mult in seara asta. doar cat sa va spun ca tomica sta singur in picioare, nu mult, cateva secunde, iar cand pica ne invita sa-l aplaudam, sa nu ne concentram pe esec ci sa apreciem reusita de imediat mai devreme. palavrageste apasat, cu o mana in sus si cu aratatorul pregatit sa decida, sa nomineze, sa rezolve, sa ia atitudine. mananca peste zi cam asa: 3 lingurite de fasole batuta, 1 castravete, un biscuite de orez expandat, vreo 10 lingurite de crema de rosii cu quinoa, busuioc si usturoi, jumatate de cartof dulce copt, cumparat din strada de la un nene cu cuptor ambulant, jumatate de porumb copt luat tot din strada de la alt nene cu gratar ambulant, o mana de alune maruntite de mami si lapte cand si cand, la adormiri si treziri. frunzareste carti, da pagini, imi pune in brate cartea mea preferata si-o citesc cat sa-si vada el de lecturile lui. nu-i trebuie povestea mea, dar nici fara ea nu poate. cand se plictiseste in casa ma trage de picior catre chei, si le insus

doarme toma pe latimea patului de oameni mari, perpendicular pe directia somnului civilizat. ii respect tolaneala si-o sa ma strecor pe un fel de diagonala, cu nasul aproape de crestetul lui, sa fac o ultima infuzie detoxifianta in drum spre vis. vedem cand o veni si tatalutoma, pe ce cateta si-o mai prealungi oasele-i prea lungi pentru confortul lu fiso. zilele curg grele, pline, amestecand bucurii mici cu neajunsuri. m-am afiliat pe facebook la fel de fel de pagini green, sunt bombardata cu schepsisuri despre mentinerea vitalitatii, baut de apa, mancat seminte de susan si renuntat la ce nu pot controla. stiu reteta de parca as da examen din ea maine dimineata, da uite ca vremea examenelor a trecut. nu ma asteapta nicio marire. n-am de demonstrat nimanui nimic. hai s-o luam mai usurel tomica. te tarnosesc in fiecare zi pe cate o strada noua si rupta, printre capre, magari, oameni, pisici furisate sub masini si caini cocotati pe capote. taxiuri aerisite, ca niste glum

n-am mai scris de cateva zile. s-au tot intamplat rele peste bune, imbolnaviri peste iluzia sanatatii.. fel de fel, ca nu ma hotaram ce sa aduc in lumina reflectoarelor ochilor care mi-au dus dorul, imbratisa-v-as dintr-o suflare pe toti. nu ma lungesc mult din motiv de nevoie de lungire de-adevaratelea in pat, de contopire cu salteaua, de inchis cutia gandurilor, de deschis pe cea a viselor, daca o mai vrea subconstientul sa puna umarul la treaba. punctez plimbarea de dimineata in gradina in care il duc pe toma cu regularitate. mai gusta o frunza, mai juleste genunchii, mai demonteaza un robinet, mai flirteaza cu cate o gagicuta holbandu-se la el de pe umarul stang al mamei sale. egiptencele de rand, by the way, isi poarta copiii pe cate un umar, cu un piciorus pe spinare si altul pe piept. par impacati, si copiii si mamele. am incercat sa-l cocot si eu pe toma, dar n-are stare nici 2 secunde, iar eu n-am kilograme si forta sa ma joc prea des cu ideea. dupa gradina trec prin

tomica nu e greu de iubit. i te nimeresti prin preajma si te-ai indragostit. ai vrea sa-l iei acasa, numa ca nu e de dat. schimbi cu el 2-3 zambete cinstite, din adancu sufletului si te intorci la tine in viata. spun asta ca sa-mi reamintesc a mia oara ca sunt cea mai norocoasa din lume, ca-l am prin preajma, la piept, la picior zi si noapte. ca zambetele lui nu mi se termina, ca nevoile lui mai mari sau mai mici ma tin vie. creste dragostea pentru el odata cu el. rasetele lui devin mai constiente, mai asumate cu fiecare dimineata noua, sunt nevoita sa-mi rafinez glumele, sa-mi slefuiesc umorul, fiindca starea lui de bine e seva mea bruta. in unele seri dureaza vreo 2 ore pana adoarme. poate mai are inca de digerat legume sau fructe sau ganduri de peste zi. luam cartile la rand, in romana, in italiana sau in engleza si dam paginile de la dreapta la stanga apoi in araba, respectiv invers. mai niste lapte, mai niste harjoneli, mai o complicitate cu iepurasul pentru rasturnarea veio

cred ca blogurile ar trebui sa fie despre emotii sau n-ar trebui sa fie deloc. am inteles de timpuriu ca marketizarea blogului nu e tocmai ceea ce-mi doresc de la viata. nu vreau ca povestile mele sa pice pe furis sub ochii nimanui. vreau sa mearga din om miscat in om miscat, din gand in gand, din inima in inima. vreau sa adun ca-ntr-o imbratisare larga dar stransa, oameni, nu clickuri.  viziunea asta a ramanerii intr-un anonimat cinstit ma ajuta sa pastrez nivelul autenticitatii scriiturii. si cand ma mananca pielea peste zi din nevoie de scris, din nevoie de aruncat randuri in univers pentru cateva maini de oameni care stiu ca rezoneaza cu trairile mele, imi e clar ca fac ce trebuie.  si poate ca intr-o zi toate postarile de aici se vor reuni intr-o carte calda, dintr-o nevoie la fel de sincera, organica de a da pagina. e inca devreme.. ii spuneam ieri-alaltaieri lu toma ca viata e grea pentru toata lumea. unii se fac ca nu le pasa, altii se mint cumparand fericire, alt

se inghesuie gandurile, imaginile, randurile asteaptandu-si scriitura. se succed intamplari care isi cer descrierea cuvenita si cu fiecare surpriza pe care o aduce ziua, promit sa-mi fac timp sa scriu. am inceput tevatura cumpararii de fel de fel pentru noua casa. toma e cu mine peste tot. in cairo daca vrei sa cumperi ieftin si bun, sa te tocmesti un pic de amorul interactiunii, sa poti sa te intorci si sa schimbi pe ochi frumosi si pe incredere lucruri care nu ti se potrivesc, mergi pe niste strazi cu de toate. gasesti vaci vii de sacrificat, oi asemenea, iepuri, gaini, vopseluri, electrice, obiecte si accesorii de bucatarie, brutarie, reparatii biciclete/ genti/ mobila/ incaltaminte.. legume, verdeturi, oua.. toate de-a lungul firului epic al aceleiasi strazi. esti intr-un film si n-ai fumat nimic. te uiti la copilul din bratele tale si la vaca mugind la un metru de tine, langa magazinul cu obiecte de bucatarie. lipseste campul verde, vaca stie dar nu se mai vaita. ceva nu merge.

au dat bunu dumnezeu si maica precista, zeii bebelusilor minunati si ai mamelor eroine sa gasim un apartament de inchiriat, mic si caldut, numa bun de zugravit in verde maslina de tatalutoma, ornat cu toate ideile handmade ale lu mamalutoma si umplut cu viata de rasetele ceresti ale lu toma. am probabil 10 minute in care sa va impartasesc emotiile pregatirilor, iar daca toma se trezeste mai devreme, ma veti fi iertat sunt sigura. am facut lista cumparaturilor. milioane de nimicuri la pret de nimic, dintr-un fel de piata obor a cairoului. trebuie sa fiu ponderata, sa negociez onorabil, fara sa-i jignesc pe vanzatori si fara sa ma las furata. nu e o treaba usoara, dar mi se potriveste. i-am copt lu toma niste cubulete de dovleac, s-avem merinde la noi..pentru cand ne-o lua foamea de la atata tocmeala.. neterminat

m-am luat cu viata, cu minunile, cu anemia si n-am apucat sa impletesc povestea aniversarii lu tomica. e de mentionat senzatia unica pe care o traiesti numai parinte devenind si constatand ca aniversarea ta pierde teren, pierde importanta, pierde stralucire. am stiut de cum s-au crapat zorii ca o sa iubesc ziua de 5 octombrie mai mult ca pe cea de 4 aprilie, mai mult ca pe oricare alta. apoi si faptul ca aceleiasi minuni ii mai corespunde un parinte, face ca bucuria sa creasca sinergic, sa se rotunjeasca, sa se condivida cum s-ar exprima italienii daca ar avea de descris sentimentul asta. le doresc tuturor copiilor din lume mame si tati fericiti in acelasi timp, multumiti de treaba pe care au facut-o, optimisti si veseli, entuziasti si recunoscatori. mai e o senzatie pe care tin sa o marchez de ceva vreme, si anume mirosul de fan din crestetul lu toma. poate fiindca nu folosim sampon, poate de la clima uscata a cairoului.. parca usuca universul pentru vesnicie tot verdele la c

e toamna. cum a fost si acum un an cand il nasteam pe toma si cum a fost si acum 2 ani cand il cunosteam pe cel ce avea sa faca venirea lui toma pe lume intamplabila, minunabila, posibila. azi dimineata i-am zis lu tatalutoma: bate vantul ala din ziua in care ne-am cunoscut. el a zis: true! imi place forta cu care reuseste vantul sa se joace chiar si cu un nas racit si alergic, aducand in prezent mirosuri prafuite, ducand mintea la inceputurile aventuroase de neparinti. poate am mai scris cum am devenit nevasta. m-a privit tatalutoma adanc, cumva cum nu mai stiusem sa fi fost privita. imi simteam oasele dezbracate, desi parca aveam haine pe mine. l-am intrebat ce vede? i see the mother of my children, mi-a zis. si l-am crezut.  am stiut ca nu el imi raspunsese, ci viata insasi. intrebasem viata: dar eu cand ma fac mare? si viata imi raspunsese: gata!  mi-a placut jocul asta asumat si m-am grabit sa-l incep. era mai al meu ca al oricui. sper doar ca universul a zvantat si mai